|
Ei bine, după aproape un an, revin cu o postare pe acest blog, datorită unui batrânel :)
Astăzi mi-a fost dat să petrec circa o oră alături de un veteran de razboi în vârstă de 92 ani, în maşina unui coleg de serviciu. :) am fost foarte impresionat de tot ce am discutat cu el, de fapt de tot ce mi-a zis el, ceea ce m-a trimis cu gândul la a posta un articol despre întâmplare, pe vechiul meu blog, aici de faţă.
Cum eu sunt mai tăcut de fel, când am rămas cu el în maşină, nu am îndrăznit să deschid vreun subiect de discuţie, îmi tot găseam treabă. Până la un moment dat când, cu o voce zvelta, puternică la bază, dar totuşi puţin neclară, răpusă parcă de timp, mă întreabă câţi ani am. Îi răspund, 21, şi nu ezit să-i întorc întrebarea. Rămân uşor uimit când îmi spune "eu am 92, sunt născut în 1919", însă nu mă las intimidat şi îi urez "mulţi înainte". Îmi mulţumeşte zâmbind, pare optimist, acesta fiind probabil unul dintre factorii determinanţi ai longevităţii. A fost un moment scurt de tatonare, după care a început să povestească viaţa lui, începând desigur clasic:
"Da ştiu, 92 de ani înseamnă mult, dar nu ştiu când au trecut. Am avut şi mult noroc, mai ales în război, îmi amintesc că de la mine din sat au fost recrutaţi 80 de inşi, după război doar eu mai traiam. În acele vremuri băiete, se fugea de grade, nu ca acum, atunci responsabilitatea creştea odata cu gradele, erai în frunte la luptă, tot mai în faţă. Se suferea mult, eu am fost împuşcat, nu mai ştiu în ce an, la vreo 8 km de Odessa. Eram la pământ, mă rugam la Dumnezeu continuu, nu voiam să mor. M-a găsit atunci un maior, am avut plămânul drept perforat şi două coaste fisurate, dar până la urmă a fost norocul meu, pentru că am stat în spital 4 luni, timp în care generalul... cum îl chema pe ăla... (închide ochii şi încearcă să-şi amintească... reuşeşte)... Adlea, aşa, generalul Adlea, un om de nimic, a vândut Corpul 4 al armatei... ruşilor, din ăla făceam şi eu parte. Vreo 160 000 de oameni vânduţi ruşilor, îţi dai seama? Eu am scăpat, pentru că am fost împuşcat şi a trebuit să stau în spital. Halal noroc. Să ştii că război nu înseamnă doar spaima de gloanţe cum crede lumea azi, război e suferinţă. Nu aveam apă, lingeam frunzele prin păduri de sete, de mâncare nici nu mai spun. În ziua de azi, război e şi când se ceartă doi într-un birou." Rămân cam perplex, are o dicţie şi o continuitate în idei incredibilă pentru vârsta aia, dar bănuiesc că a povestit de multe ori, şi deja e o rutină. Face o pauză, respiră adânc şi-mi spune că vrea să iasă puţin afară, vrea să se mişte. :) Uimitor omul, revine după circa 5 minute în maşină şi reîncepe: "Băiete, cât o să trăieşti, să urmăreşti mereu numai să fii corect, adevarul e totul, minciuna te urmăreşte mereu, nu te lasă în pace. Să fii drept, mandru de tine. Eu după 92 de ani spun cu tărie că am avut un Dumnezeu care a avut mereu grijă de mine, 3 mari iubiri, mama, nevasta şi copilul.... şi doi idoli: Carol I şi Antonescu. În `50 s-a născut copilul meu, un copil foarte deştept, foarte ambiţios, a vrut tot, a vrut numai diplome şi decoraţii, învăţa zilnic, mereu lucruri noi. Dar a murit în 1976, la 26 ani, înainte de a se căsători, nu am niciun nepot, mi-am dorit mult, dar asta e. Nevasta mea a fost cea mai frumoasă femeie din lume, iubitoare, de neînchipuit. Ea a murit în 1994, era bolnavă. Acum nu mai am pe nimeni, dar nu sunt singur, Dumnezeu e lângă mine."
Astăzi mi-a fost dat să petrec circa o oră alături de un veteran de razboi în vârstă de 92 ani, în maşina unui coleg de serviciu. :) am fost foarte impresionat de tot ce am discutat cu el, de fapt de tot ce mi-a zis el, ceea ce m-a trimis cu gândul la a posta un articol despre întâmplare, pe vechiul meu blog, aici de faţă.
Cum eu sunt mai tăcut de fel, când am rămas cu el în maşină, nu am îndrăznit să deschid vreun subiect de discuţie, îmi tot găseam treabă. Până la un moment dat când, cu o voce zvelta, puternică la bază, dar totuşi puţin neclară, răpusă parcă de timp, mă întreabă câţi ani am. Îi răspund, 21, şi nu ezit să-i întorc întrebarea. Rămân uşor uimit când îmi spune "eu am 92, sunt născut în 1919", însă nu mă las intimidat şi îi urez "mulţi înainte". Îmi mulţumeşte zâmbind, pare optimist, acesta fiind probabil unul dintre factorii determinanţi ai longevităţii. A fost un moment scurt de tatonare, după care a început să povestească viaţa lui, începând desigur clasic:
"Da ştiu, 92 de ani înseamnă mult, dar nu ştiu când au trecut. Am avut şi mult noroc, mai ales în război, îmi amintesc că de la mine din sat au fost recrutaţi 80 de inşi, după război doar eu mai traiam. În acele vremuri băiete, se fugea de grade, nu ca acum, atunci responsabilitatea creştea odata cu gradele, erai în frunte la luptă, tot mai în faţă. Se suferea mult, eu am fost împuşcat, nu mai ştiu în ce an, la vreo 8 km de Odessa. Eram la pământ, mă rugam la Dumnezeu continuu, nu voiam să mor. M-a găsit atunci un maior, am avut plămânul drept perforat şi două coaste fisurate, dar până la urmă a fost norocul meu, pentru că am stat în spital 4 luni, timp în care generalul... cum îl chema pe ăla... (închide ochii şi încearcă să-şi amintească... reuşeşte)... Adlea, aşa, generalul Adlea, un om de nimic, a vândut Corpul 4 al armatei... ruşilor, din ăla făceam şi eu parte. Vreo 160 000 de oameni vânduţi ruşilor, îţi dai seama? Eu am scăpat, pentru că am fost împuşcat şi a trebuit să stau în spital. Halal noroc. Să ştii că război nu înseamnă doar spaima de gloanţe cum crede lumea azi, război e suferinţă. Nu aveam apă, lingeam frunzele prin păduri de sete, de mâncare nici nu mai spun. În ziua de azi, război e şi când se ceartă doi într-un birou." Rămân cam perplex, are o dicţie şi o continuitate în idei incredibilă pentru vârsta aia, dar bănuiesc că a povestit de multe ori, şi deja e o rutină. Face o pauză, respiră adânc şi-mi spune că vrea să iasă puţin afară, vrea să se mişte. :) Uimitor omul, revine după circa 5 minute în maşină şi reîncepe: "Băiete, cât o să trăieşti, să urmăreşti mereu numai să fii corect, adevarul e totul, minciuna te urmăreşte mereu, nu te lasă în pace. Să fii drept, mandru de tine. Eu după 92 de ani spun cu tărie că am avut un Dumnezeu care a avut mereu grijă de mine, 3 mari iubiri, mama, nevasta şi copilul.... şi doi idoli: Carol I şi Antonescu. În `50 s-a născut copilul meu, un copil foarte deştept, foarte ambiţios, a vrut tot, a vrut numai diplome şi decoraţii, învăţa zilnic, mereu lucruri noi. Dar a murit în 1976, la 26 ani, înainte de a se căsători, nu am niciun nepot, mi-am dorit mult, dar asta e. Nevasta mea a fost cea mai frumoasă femeie din lume, iubitoare, de neînchipuit. Ea a murit în 1994, era bolnavă. Acum nu mai am pe nimeni, dar nu sunt singur, Dumnezeu e lângă mine."
Destul de tragica viata acestui batran, emotionanta si uimitoare ca a rezistat atata timp. Povestea asta ne creeaza un film pe care il derulam ori de cate ori citim despre chestiile astea dar niciodata nu vom putea intelege cu adevarat cum erau acele vremuri...
E bine că mai revii, măcar o dată pe an. :P
O viață plină e mereu și tristă și veselă... se adună multe cu anii...
Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper – un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.
http://www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!
impresionant...exista si oameni de calitate pe lumea asta...