"În inima omului e loc pentru tot felul de contradicţii." zise Fontane.

Sunt convins că nu există om care să nu fi simţit vreodată o secundă măcar sentimentul de invidie. Adică de multe ori suntem întristaţi pentru că fericirea pare să fie doar pentru anumiţi oameni, iar foarte des se întâmplă să fie pentru oamenii pe care nu-i agreem. Egali de-ai noştri. Eu de exemplu mereu am detestat diferenţele majore dintre oameni. Sunt oameni care se şterg la fund cu bani, care nici să trăiască 300 de ani n-ar avea timp să-şi dizolve avuţiile, oameni care se gândesc bine înainte de a face un copil (a avea sau a nu avea cu ce-l creşte) sau oameni care fac mulţi copii pentru alocaţii :). Bine, sunt clişee, nivelele sociale sunt numeroase, pornind de la putred de bogat, bogat, înstărit, decent şi ajungând la modest, sărac şi muritor de foame. Nu insinuez că cei super-bogaţi ar trebui să-şi arunce avuţiile donând săracilor, nu. Doar pun o intrebare existenţială: De ce nu suntem egali toţi, decât în primele 3 zile din viaţă? :)
Şi da, e perfect valabil că noi, cei mai mici, nu vedem la oamenii mari decât partea bună. Nu vedem belelele lor, vedem doar cum dau milioane de € pe o poză, un tablou. Dar nimeni nu e scutit de probleme. Din punctul ăsta de vedere suntem egali toţi.
"Un om bogat nu este nimic altceva decât un om sărac cu bani.", W.C. Fields.